Şcoala Gimnazială Nr 29 Galaţi  este Şcoală Pathfinder Microsoft

Călătoria a început în urmă cu 3 ani  în timpul unei ore de ştiinţe când elevi de clasa a III a sub îndrumarea dnei înv Lungeanu Gherghina au hotărât că sunt destul de mari şi de responsabili pentru a oferi soluţii de salvare a mediului înconjurător. Aşa a început proiectul ‚Resurse Naturale’ în cadrul căruia elevii au căutat informaţii despre poluarea apei, a aerului şi a solului, au gândit soluţii pentru protejarea acestor resurse, de la afişe puse în toată şcoala care îndemnau la stoparea risipei de apă sau energie electrică, articole scrise în revista clasei, experimente practice menite să-i facă pe cei mici să înţeleagă importanţa şi gravitatea problemei resurselor naturale, expediţii de studiu până la inventarea Maşinii de Tocat a Aerului Poluat şi a Casei Eco. Învăţarea bazată pe proiect practic are o influenţă mai mare asupra elevilor decât aplecarea doar asupra părţii teoretice a problemei. Acest proiect a reprezentat o muncă de colaborare între elevii clasei, profesori de ştiinţe şi informatică şi părinţi care s-au implicat activ în activităţile proiectului.  Înscris în competiţia pentru proiecte inovative Microsoft, ‚Resurse Naturale’ a câştigat premiul cel mare la nivel naţional. Aceasta a însemnat introducerea Şcolii nr 29 în comunitatea şcolilor inovative Microsoft. Dar competiţia nu s-a oprit acolo. În martie 2012, dna prof. Lovin Artemiza împreuna cu dna director Caragea Cătălina au avut onorea de a reprezenta România la Forumul European Microsoft-Parteneri în învăţare. Au fost evaluate de către membrii juriului din toate ţările europene participante 82 de proiecte inovative pe diferite teme şi categorii de vârstă. Deşi proiectul României nu a adus nici unul dintre cele 24 de premii acordate în cadrul a 5 categorii la Forumul European Microsoft, proiectul a fost apreciat de către juriu şi ceilalţi profesori inovatori prezenţi la expoziţie. „Nu cred că am fost vreodată aşa de mândră să reprezint România, ca aici la aceasta întalnire Microsoft la nivel european. Am învăţat foarte multe, am stabilit contacte, am furat idei inovatoare. Mergem acasa cu idei inovative şi foarte proaspete.”, declara dna Caragea la întoarcere. Următorul pas a fost depunerea aplicaţiei pentru a deveni Şcoală Pathfinder în mai 2012.  În fiecare an, şcoli din toate ţările lumii aplică pentru a primi statutul de şcoală Pathfinder făcând dovada inovaţiei în procesul educativ, dar mai ales a dorintei de a învăţa cum să ajute tinerii să se pregătească pentru provocările vieţii. Şcoala Nr. 29 a fost singura şcoală selectată din România care a primit acest statut şi una din cele aproximativ 60 de şcoli din lume din peste 200 de aplicaţii primite din toată lumea.  Acest statut reprezintă un vot de încredere acordat de Microsoft şi un sprijin în ceea ce priveste pregătirea profesorilor de azi pentru a pregăti elevii de mâine. Anul şcolar 2012-2013 se anunţă a fi unul foarte interesant, inovativ şi important pentru şcoala noastră prin participarea online la Universităţile Virtuale organizate de Microsoft şi la Forumul International Microsoft – Parteneri în Învaţare ce va avea loc la sfârsitul lunii noiembrie la Praga.

Data: 1.10.2012

 

 Prof. Artemiza Lovin

                                                                                                          Coordonator proiect